Sindromul "Lumii malefice"

Odata eram foarte confuza incat nu-mi dadeam seama daca exista vreun sens in ceea ce altii numea aceasta lume viata cu caracterul sau foarte variat si a carei semnificatie cele mai multe duceau la conceptul suferintei. Pas cu pas am aflat cate ceva care incepea sa mai faca lumina si cred ca nevoia de a gasi niste intelegeri proprii m-au purtat mai departe. Mi-am propus sa le gasesc macar intr-o forma primitiva, urmand ca pe masura ce intelegerile prind consistenta sa le reevaluez acolo unde e cazul ; am cautat sa nu-mi fur singura caciula mintindu-ma, dar in acelasi timp stiind ca voi tinde sa fac asta la modul inconstient sau usor complacandu-ma. Oricum acest proces a pornit de la intelegerea de ce sinceritatea fata de tine insuti este ceva esential. Asa ca, atunci cand ma simteam pregatita sa fac trecerea spre o noua intelegere poate prea-mi deranjanta decat pot eu accepta pana in acel moment decident, stiam macar ca o fac in mod constient, pregatit si sincer fata de mine insumi.

Mi-a trebuit o perioada sa inteleg de ce sunt importanta pentru mine, pentru lume sau mai degraba viata caci oamenii asociaza lumea cu oamenii si partea lor aiurea ce majoritatea inca nu o inteleg, parte ce mai multi i stapanesc decat sa o stapaneasca ei prin autocunoastere ; iar eticheta aceasta a dus de-alungul timpul la sindromul « Lumii Malefice » decat la atitudinea interioara ca omul chiar prefigureaza fenomele lumii fizice precum voieste, precum se defineste in cadrul ei. Aici ma refer mai ales la fenomenele sociale dar si de alta natura, caci in viziunea mea fiecare aspect ce are existenta perceptibila poate fi transformat.

De ce nu cred in mentalitatea celor ce considera ca lumea e malefica ? Pentru ca vad cum fiecare om are ceva pur in el, acea esenta divina din care a fost creat si a primit trup in aceasta lume. Omul e foarte prins in sisteme de credinta ce nici nu-l ajuta in mod clar si direct pentru a putea constientiza acest aspect al sau. Preia de la altii lucruri pe care el insusi ar trebui sa se lamureasca singur. Fiecare om are propriul sau filtru de gandire, de ce un reprezentant al unui sistem de credinte ar detine el adevarul. Sigur ca multi s-au gandit la acest aspect si pe undeva s-a preferat sa se ramana la un anumit grad de intelegere decat sa treaca o bariera de unde sa nu mai poata continua deoarece ar considera ca singur nu se poate ajuta prea mult. E problema fiecaruia in ce masura isi evalueaza el fortele interioare si cat doreste sa cunoasca ce exista cu adevarat in el, dar e revoltator ca proiecteaza asupra altora niste false-« adevaruri » despre ce inseamna cu adevarat Viata. Toti avem porniri de cautare a adevarului, dar multi ne lasam purtati si de ce ne spun altii despre noi si despre lume si ici colo mai personalizam un pic viziunea altora si deja ne consideram inteleptii planetei. Eu tot ce vad e ca fiecare ramura a stiintei face progrese spre a aduce lumina in ceea ce este Viata si pe cei ce o constituie ; oare asa de multi oameni s-au lamurit ce este Viata ca sa le-o explice altora cu caracter de « adevar absolut » ? In asa context social nu e de mirare ca aceasta « realitate » suferinde de sindromul « lumii malefice » si-a prins consistenta in mentalitatea oamenilor. Insa omul de-a lungul evolutiei sale pe aceasta planeta a trecut prin atatea situatii de viata ca sa poate intr-o zi a intelege cine este el in aceasta lume si cine sunt ceilalti participanti la ea. Am primit ocazia experimentarii individualitatii pentru ca ulterior sa incepem sa consideram ca a fi diferit inseamna ceva « rau » sau sa uitam ca avem aceeasi Sursa Creatoare.

La inceput din cauza lipsei de intelegeri ma simteam eu separat total de Restul, acum ma simt eu in Rest interactionand cu el si ma intreb de ce ceilalti nu incep sa indraznesca sa faca proprii lor pasi. Am inteles treptat ca acest aspect tine de cat esti tu de determinat sa « degaji din tine »  ce ai inteles tu din toate punctele de vedere despre propria-ti manifestare de aici.

Procesul cere multa determinare interioara pentru ca in gasirea adevarului e necesar sa treci de anumite bariere cu care ai fost obisnuit atat dpdv al mentalitatii cat si din pdv al gasirii unui sens a ceea ce inseamna omul in cadrul Intregului, adica intelegerea acelei parti aiurea din om pe care cei mai multi il condamna in loc sa inteleaga de unde a aparut acea pornire si sa-i inteleaga sursa si fenomenele ce se petrec in sinea lui.

Crez ...

O fi existand suferinta pe Pamant, insa suferinta pe care o resimte fiecare dintre noi nu implica ca acesta e sfarsitul nostru, indreptandu-ne vertiginos spre un colaps al existentei umane. Multi au interpretat caderea omului reprezentat prin cuplul primordial ca si o meteahna a fiintei umane destinata, o slabiciune insa uitand ca Dumnezeu-Tatal ne-a creat perfecti dupa chipul si asemanarea Sa. Pe undeva ne-am umilit, ne-am invinuit si nu ne-am mai acordat dreptul de a ne regasi Esenta din care am rasarit asa cum cred ca Tatal a vrut pentru noi. Nu cred ca Tatal in perfectiunea gandirii si planului  Sau a « uitat » ca in fiinta ce El a creat-o va aparea candva curiozitatea ce-l va impinge sa afle si lucruri noi, bineinteles ma refer sa indrazneasca sa afle si alte laturi ale Creatiei ce a aparut din Tatal (Sursa existentei tuturor lucrurilor vazute si nevazute).

Cand cunosti ca Dumnezeu este Esenta Creatiei, probabil singura cale de a experimenta « uitarea » este o cadere sau reducere a constiintei fiintei create ; revenirea « inapoi » in constiinta realizandu-se prin generarea de forte  existente in noi, lasate de Tatal spre reintoarcerea noastra in constiinta pentru clipa in care ne vom simti pregatiti.

Fortele de care vorbesc tine de aspecte ale fiintei noastre reale. Cateva le poti sesiza cu usurinta prin meditatie sau contemplare cum iti constituie existenta ta actuala, si vorbeasc aici cum trupul fizic, ceva prin care poti simti emotii si sentimente, si ceva prin care poti gandi. Majoritatea oamenilor au fost invatati sa puna mare baza doar pe aspectul fizic uitand si celelalte laturi ale fiintei-om si anume sufletul si spiritul ; li s-a vorbit de salvare dar s-a uitat sa se mentioneze clar cum se poate omul « salva » de la suferinta fara intermediari...poate pe undeva a fost mai usor sa se creada ca salvarea sa o faca Cineva anume. Eu cred ca lucrurile s-au interpretat eronat cu privire la Iisus-Christos, si spun asta intrucat chiar El ne-a vorbit ca Imparatia Cerurilor se afla in noi, dar cum multi nu au sesizat implicatiile acestei afirmatii, au pus nadejde deplina in salvarea pe care El ar fi putut sa o ofere in viata urmatoare. Nu desconsider ca in vietile urmatoare nu ne vom putea intalni cu entitatea care acum 2000 a fost Iisus-Christos sub alte forme de existenta, dar sa-ti pui nadejdea in cineva doar ca sa-ti absolve niste pacate pe care nici macar nu ai inteles de ce le-ai facut sau daca ai inteles lectia caderii in constiinta …

Consider ca Spiritul lui Iisus-Christos s-a intrupat in fiinta pamanteana ca sa poata oferi lumii un impuls nou de evolutie (inapoi spre constientizarea Esentei) unei lumi poate inca primitive in acele vremuri, dar luand totul de la zero primind uitarea si prin proprii forte  proprii interioare sa isi inteleaga aspectele fiintei sale pe care Tatal i le-a oferit  ca oricarei fiinte umane nascute pe aceasta planeta ; tot ce a avut a fost pe Tatal existent in propria-I fiinta si un impuls spre a afla mai multe despre identitatea sa ; de tot ce a avut nevoieca si lectii ale acestei vieti, Existenta i le-a pus in cale ; lectiile nu au fost foarte diferite de ceea ce intampina omul de rand, afland multe laturi ale existentei ca si om pe care le-a impartasit omenirii prin pilde si invataturi tainice (tainice pentru ca daca Ii intelegeai perspectiva din care vorbeste Il puteai intelege cu adevarat de ce vorbeste despre Iubire atunci cand realitatea oamenilor spunea altceva).

In plus, pe langa Iisus-Christos si alte mari spirite intrupate au lasat « chei » spre fiinta noastra ; pe frontispiciul templului din Delphi sta scris : « Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers, cu energiile si fortele sale ascunse ».

Asa ca e total aiurea sa ne blocam evolutia propriei fiintei sau mai degraba propria noastra calatorie spre Esenta din noi, regasirea propriei identitati.

Cred ca pornind de la a constata ceea ce ne creeaza propria realitate in aceasta viata e primul pas spre regasirea de sine ; cum gandurile, emotiile si fizicul joasa roluri destul de importante si felul in care noi le manuim sau mai degraba cum ele ne manevreaza propria noastra intelegere despre Viata actuala, sau cum alte persoane prin propria lor intelegere ne indruma pe noi spre a le prelua propria lor paradigma mai mult sau mai putin care ne ajuta sa ne cunoastem cu adevarat. Iar cum dincolo de aspectul fizic, emotional sau al sentimentelor, si al mintii mai exista ceva ce nu-l mai poti defini prin intermediul celor de mai inainte.

Sansa sau dreptul de a manifesta altceva ...

Daca am ales sa las in cuvinte propriile-mi intelegeri este pentru ca cine se opreste aici sa ramana cu ceva ce-l va ajuta spre a se ajuta singur candva. Sunt adepta convingerii ca omul trebuie sa fie lasat si sa i se acorde dreptul de a intelege si nu spre a i se rade in nas ca se bajbaie prin viata; si aceasta mai ales cuiva care chiar doreste sa se ajute dar care e prea tulburat ca sa inteleaga ce i se incearca sa i se explice. Oricat de prins este in propriul sistem de credinte ar fi el. De asemenea nu sunt adepta conceptiei cum ca un observator este obligat sa intervina in liberul arbitru al celuilalt, adica nimeni nu e obligat sa « salveze » pe nimeni atata timp cat se observa acel individ mai mult bate campii decat sa vrea cu adevarat sa se ajute. Nu cred ca termenul salvare e adecvat asa cum este inteles de majoritatea oamenilor ; pentru mine sensul salvarii consta in faptul ca omul ca si fiinta decide sa manifeste si alte aspecte ale fiintei sale decat tot ce a manifestat in cadrul unei constiinte limitate. Iar in acest context, de ce ar fi utila vreo interventie a vreunui observator cand omul chiar nu decide sa manifeste si altceva, ce-l defineste cu adevarat ? De aceea nici ironia cu caracter critic nu-si are rostul sau vreun scop bine directionat spre a-l ajuta pe om.

Omul are nevoie sa inteleaga ca sa se maturizeze si sa treaca mai departe spre noi lectii care-l fac sa se simta definit cu adevarat.

Observ ca e multa tulburare in lumea oamenilor, dar in acelasi timp observ ca destule spirite intrupate candva si chiar acum au patruns si patrund prin atitudinea si intelectul lor in diferite forme de mentalitate a oamenilor ce a existat de-alungul timpului pe Pamant, pentru a impinge evolutia omului spre ceva nou care tinde din ce in ce mai mult spre adevarata lui definire sau desavarsire. Exista un cod nescris cum ca in timpul petrecut sub aceasta forma umana sa lasi generatiilor viitoare ce iti urmeaza ceva care sa-i ajute sa evolueze si ca sa poata oferi si celor care ii succed aceeasi atitudine ca si cei care le predam acum stafeta. Nu vorbesc de lucruri elevate, ci de lucruri simple, valori ce ne definesc ca umanitate ; consider ca daca asta se preda mai departe, multe lucruri frumoase pot deriva din acest lucru. Asa ca daca arunci o privire in jurul tau, vei observa ca nu esti singurul care gandeste diferit, vei descoperi destui care gandesc cel putin asemanator tie ; mai departe tine de cum felul in care privesti tu lucrurile se imbina cu modul in care gandesc ceilalti care se apropie cat de cat de perspectiva ta, de cat de mult vrei ca ce e in tine sa se angreneze cu ceea ce exista in ceilalti. Suntem prea dependenti unul de altii ca si forma de existenta, ca sa aibe sens realitatea in care ramanem dezbinati sau separati unul de altul. Asa ca observa-ti semenii cu care poti face ceva daca cu adevarat vrei sa faci ceva pentru tine in primul rand. Scopul e acela de a te defini si nu acela de a-i schimba pe altii ca sa-ti fie tie bine. Cu totii suferim de « sindromul » neregasirii de sine, lipsei de autodefinire ; cand exista ceva care da sens vietii noastre, se pot pune multe in miscare mai ales cu privire la noi insine.
Cum spuneam mai sus, omul are nevoie sa inteleaga si sa vada sensul fiecarui aspect din viata sa atunci cand totul pare sa fie fara sens.

Ganduri spre a fi asternute ...

Am sa astern prin intermediul cuvintelor reflectiile mele cu privire la mai multe aspecte ale vietii. Ma voi opri la un aspect la fiecare postare. As vrea ca aceste idei sa le fie si altora impartasite sa nu ramana doar in interiorul lumii mele de perceptie si intelegere a vietii. Nu pretind ca am inteles lucruri noi cu privire la viata, intrucat gandurile mele ce vor puse in cuvinte pe acest blog au mai fost emise si de altii sub diferite forme si sub diferite formulari. Ce va fi nou, va fi propria perspectiva conturata pe baza motorului meu de a intelege viata si pe mine insumi in cadrul ei, asa cum se desfasoara ea trecand dincolo de gandirea puternic conturata in jurul unui Rau intrinsec care actioneaza destul de puternic pe aceasta planeta cu precadere in viata oamenilor si care e cauza existentei tuturor relelor si pacatelor din viata unui muritor. Candva citeam ca sa aflu perspectiva altora cu privire la lucrurile si evenimentele acestei lumi si astfel ma supraincarcam cu ce preluam din gandirea altora. Mi s-a atras atentia de ceea ce faceam, si treptat am realizat diferenta intre ceea ce inseamna sa te identifici cu invataturile altora si ce inseamna sa te regasesti in aceasta viata prin propriile intelegeri, in propria libertate si liber arbitru. Cand preiei informatii si nu te regasesti in informatiile preluate, treptat tinzi sa respingi orice invatatura care te-au facut sa te autoiluzionezi pentru ca ajungi sa-ti spui ca « realitatea e alta ». Asa mi s-a intamplat dupa ce m-am umplut de tot felul de informatii ce mai mult m-au bagat in mai mare confuzie decat sa ma elibereze. Norocul meu a fost ca atat confuzia cat si impulsul de a pune temelia propriilor mele intelegeri au avut loc concomitent, asa ca, chiar daca ma simteam confuza si plina de non-sens, ceva tot incepea sa se zareasca, sa se faca lumina in propria-mi lume. Am cautat linistea sa mi-o regasesc in orice context al vietii. Nu sunt scriitoare de proza sau poezii, dar ma voi stradui sa ma exprim spre a fi cat mai inteleasa. Vreau doar, sa nu ramana doar in lumea mea aceste idei cu privire la lume si viata, caci amandoua sunt legate una de alta daca nu chiar identice (depinde din ce perspectiva privesti lucrurile).

Sistemul e de vina, nu eu!...

“Sistemul e de vina…nu eu!”. E cam relativa treaba avand in vedere ca pentru altcineva tu faci parte din sistem impreuna cu ceilalti, iar altii pentru tine sunt sistemul. Asa ca cine face parte din sistem pana la urma?...toti facem parte din sistem si-l definim zilnic. E forma noastra de organizare ca si civilizatie, altfel puteam bine mersi sa stam separati prin pustie intr-o forma neorganizata si sa ne facem singuri casa, gospodarie, pod, irigatie, vanat etc daca chiar aveam nevoie de aceste utilitati, daca nu poate am fi inventat alte utilitati.
E adevarat ca civilizatia nu are un sistem omogen, ci mai degraba are o forma de organizare de sisteme ; dar in sine noi toti il constituim si-l definim, asa ca a da vina pe sistem nu are sens daca stai bine sa te gandesti. Nu ne-am nascut toti deodata intr-o forma organizata perfecta, ci de-alungul timpului am aparut fiecare din noi si fiecare ne-am definit in timpul existentei, asa ca pretentia de a ne fi nascut intr-o lume perfecta are un caracter de nepertinenta, ba chiar daca stai bine sa te gandesti nu are sens deloc , si mai ales in a-ti justifica « neplacerile » din viata ta. Daca stai bine sa privesti in timp, oamenii au pornit de la forme simple de organizare care ulterior au putut primi denumirea de civilizatie si asta datorita forma ei de organizare, mai evoluata (forma de organizare a oamenilor) si raportata la un numar mult mai mare de oameni.
Eu cred in crearea omului de catre Dumnezeu dar in forma evolutiva nicidecum proiectata direct aici fara o dezvoltare prealabila a ceea ce suntem noi acum. Ca om fi venit din alte origini galactice, inseamna ca si in acea parte a evoluat ceva pentru a se ajunge la ce suntem noi actualmente ; asta ca o paranteza pentru cei care nu sunt lamuriti din ce perspectiva expun ideile in text.
Faptul ca civilizatia actuala da semne de poticneala ba chiar un colaps pe mai multe domenii nu inseamna ca sunt direct directionati spre un sfarsit iminent ca si civilizatie. Chiar daca aparent ne ducem in jos (precum o linie obliga indreptata in jos), exista o inertie in noi ce ne conduce sa ne reevaluam valorile, paradigmele, intelegerile despre cine suntem noi si ce putem readuce in viata, astfel modificand treptat sistemul pe masura propriilor noastre intelegeri sanatoase. Nu am vazut oameni care sa nu-si doreasca o forma de fraternitate in cadrul civilizatiei actuale, ci mai degraba am zarit feluri de a gandi care mai mult ii indrepta spre a se dezbina, spre a pune bariere standard, deci de a nu simti legatura dintre noi toti. Nu incurajez o fraternitate oarba, bazata pe lucruri fanteziste mai ales cele care includ asteptari, constrangeri, impuneri si altele asemenea. Eu vad fraternitatea in elementul ei pur, nicidecum ce mi-as dori eu sau altii de la cei din jurul lor ; e o forma de respect fata de ceilalti, o prietenie intrinseca, liber arbitru, colaborare spre materializarea unui concept ce aduce beneficii celorlalti cat si planetei.
Revenind la a gasi vinovat sistemul. Cum spuneam, nu are sens. Istoria a avut multi care au vrut sa influenteze sistemul, unii au ajuns la dictatura si la alte forme de a manipula lumea nu intr-o forma constructive spre beneficial celor multi si al planetei. Puterea e teribil de orbitoare, putand oricand sa devi slab nediferentiind linia dintre a face bine si a face rau asupra a tot ceea ce a existat vreodata pe Pamant. Acum ma intreb daca fiecare din noi am putea face lucruri mai bune asa cum suntem acum, orbiti de ura, frustrare, mizerie sociala, invinovatind pe altii pentru raul personal. M-as indoi, cred ca multi ar porni sa faca ceva cu o stare interioara de a se razbuna pe o anumita patura sociala decat chiar spre a imbunatatii forma de organizare actuala ce in mai multe locuri chiar nu mai merge, si pana la urma ce va fi diferit intre cei de astazi chiar si de ieri, cu cine va fi maine care va putea influenta ceea ce numim noi sistem. Asa ca, ma lasa rece pe mine cand ii vad pe multi ca critica si par mai destepti decat altii, si chiar nu pot vedea in ei o forma de a aduce ceva nou si functional in civilizatia aceasta care isi duce existent ape planeta Pamant.
De la un timp ma uit la oameni care mai pot intelege astfel de lucruri, daca nu la modul profund macar cu tendinte spre a intelege detasat lucrurile. Observ tendinte de a gandi diferit decat mentalitatea aceia de a gasi vinovat in alta parte decat la tine in ograda. Probabil treptat va aparea si o noua mentalitate in care vor putea face diferenta intre ce exista acum ca si stare de neputinta si intre ce ar putea fi daca treci dincolo de gandurile ce mai mult te doboara spre a realiza ceva si mai mult te limiteaza in a intelege ceva despre tine, oameni si Viata. Pana va deveni mentalitate, oamenii ar trece treptat la a-i zari pe cei ce gandesc asemanator si sa intrevada noua mentalitate, deci noua normalitate.
Sistemul nu se va schimba cum vrei tu, el are o tendinta generala de a se schimba, insa fiecare din noi il putem ameliora prin felul personal de a-l aborda. Stiinta si tehnologia nu e un rau intrinsec ; insa fiecare din noi cand ne utilizam de ele definim ce facem cu ea, distrugem sau imbunatatim, amelioram lumea in care ne desfasuram.
Multi vorbesc despre problema banilor ca e vitala. Daca stai sa te gandesti omul si cand are cat si-a dorit initial sa aibe, va gasi candva un motiv de a trata viata ca si cand nu ar avea, si niciodata nu va indrazni sa se bucure cu adevarat de ceea ce implica viata si mereu va pune etichete la multe lucruri din perspectiva « mizeriei financiare » in care se afla. Poate ca daca si-ar reevalua viziunea asupra banilor, ar vedea ca viata nu se rezuma la bani si achizitii. Nu incurajez plafonarea, dar sa se faca distinctia intre a avea si a fi.
Asa ca, dp meu dv, sistemul suntem fiecare din noi, si fiecare-l definim zi de zi de la inceputul evolutiei noastre pe Pamant. El se poate reinnoi prin felul nostru de a intelege si trata viata aceasta in care ne-am primit darurile de care avem nevoie : spirit, suflet si corp. Pentru oricare din ele putini au indraznit sa le slefuiasca si sa nu le mai fie atat de confuze, atat de abstracte si de neinteles.
Candva, cineva dintre cei de care vorbesc aici, chiar va aduce un beneficiu formei actuale de organizare ; ar putea fi ceva cu totul nou sau poate imbunatatiri acolo unde e cazul, cu posibilitatea ca altii ce vor veni sa continue procesul.

Manifest

Pe acest blog, perspectiva din care voi vorbi prin diversele postari este aceea a constientizarii ca Totul e Unul si este Energie sub vaste forme. Fizica cuantica de ceva timp ne prezinta materia dintr-o alta perspectiva, cea a diferitelor stari de vibratie a diferitelor particule din structura particulelor dintr-un atom. Cercetarile de la CERN, cam asta vor sa detecteze prin cercetarile lor : particula lui Dumnezeu ; practic acea particula care sta la baza alcatuirii fiecarei subparticule a oricarei particule din lumea atomului, a carui tip de vibratie face ca Universul sa se prezinte asa cum il cunoastem sub forma aceasta. Si Albert Einstein a pus aceasta energie sub forma unei ecuatii : E=mc² (E-energia ; m-masa ;c-viteza luminii in vid).

Cunoasterea si intelegerea mea a faptului ca totul e energie si ca ochiul uman poate sa detecteze doar o anumita parte din aceasta energie existenta si ca restul pana la 5 simturi poate percepe intr-o anumita masura aceasta Energie, ma anima sa-i studiez formele de manifestare ale ei, sa corelez invataturile marilor maestrii despre Spirit cu religia, cu stiintele adiacente fizicii si cele despre natura, cu filozofia, cu ezoterismul s.a. ; practic sa recunosc legatura dintre lucruri (acolo unde e posibil) si sa ma ajute spre a observa Intregul. Faptul ca aceasta energie poate lua diverse forme de existenta sau manifestare, ma face curioasa sa-i cunosc natura fortelor ce fac ca Viata sa mi se prezinte astfel, atat mie cat si celorlalti participanti la Viata.

Tocmai pentru ca totul e energie, iau in considerare atat emotiile cat si gandurile ca sunt forma de energie ce nu tin de o manifestare fizica ci la alt nivel specific naturii lor de manifestare si le tratez ca atare.

Cunoasterea la mine, tine de observarea manifestarii fenomenelor pe care le pot observa sau detecta; poate fi una incipienta dar decat deloc (o forma de ignoranta), mai bine incipienta si mereu reactualizata de o noua forma de intelegere a lor, practic cunoastere a lor din ce in ce mai profund si mai detaliata.

Cunosc ca tot ce trebuie sa stiu se afla in mine si pot oricand accesa, iar Sursa actioneaza si prin mine, mie nu-mi ramane sa fac decat sa O las sa se manifeste si prin mine fara a mai o bloca dupa cum am facut-o pana sa realizez ca o blocam din ignoranta, necunoastere si neconstientizarea legaturii dintre mine si Intreg.

Acum, cunoscand ca totul e energie, nu-mi ramane decat sa le inteleg formele de manifestare, rostul, fenomenele lor si tot ce tine de ele.

Stiinta despre Spirit incepe sa fie acceptata de tot mai multi si datorita zaririi legaturii dintre Stiintele Fizice si Stiintele Spiritului, dar si datorita nevoi de regasire sau constientizare a legaturii dintre om si Dumnezeu ; dar ca si in trecut, numai pentru cine vrea sa vada acest aspect, pentru cine nu, realitatea aceasta nu prezinta relevanta in realitatea ce vrea el sa o experimenteze.